Se spune ca daca nu ai putin optimism, nu o sa reusesti sa faci nimic in viata.Dar si daca ai prea mult, de multe ori te trezesti din vis si constati ca realitatea e prea dura.S-a incheiat o etapa din viata mea, care a fost poate cea mai frumoasa de pana acum.Cel mai frumos lucru cu care am ramas a fost prietenia.Asta pe langa amintirile, care ma vor lega intotdeauna de colegii mei.Nu ma gandeam vreodata ca o sa-mi fac atat de multi prieteni.Sunt o persoana mai retrasa, careia îi place sa îsi aleaga cu grija persoanele ce o inconjoara.Pentru mine anii de liceu au insemnat o perioada in care m-am regasit pe mine.
Am studiat vioara, din clasa intai pana in clasa a opta. Un instrument care la inceput ma pasiona si caruia îi dedicam mare parte din timpul meu.Treptat insa, devenea din ce in ce mai greu.Aveam rezultate foarte bune, insa nu ma alegeam decat cu notele mari si cateva concerte la scoala sau prin oras cu ocazia unor sarbatori.Era prea multa munca pentru nimic.Plecam dimineata si ajungeam seara acasa.Cu toate astea visam la o cariera, in viitor.Dar la sfarsitul gimnaziului, inainte de examenul de capacitate pur si simplu am renuntat.Nimeni nu se astepta la asta.Si cu toate insistentele alor mei, nimic nu m-a facut sa ma razgandesc.Cred ca a fost cea mai buna decizie din viata mea de pana acum.Sunt cu totul alta persoana.Am inceput sa vad lumea cu alti ochi.Si am invatat ca daca nu ai prieteni nu te poti adapta in societate.Totul se schimba rapid in jurul nostru, si daca nu esti lucid, te pierzi pe drum.Consider ca este foarte important sa ai cu cine comunica.Nu am decat o singura "prietena de suflet" cum imi place mie sa zic, dar cu foarte multe persoane nu fac altceva decat un schimb de idei.Adica ne povestim care ce a mai facut, si dezbatem tot felul de teme.Ce ne trece prin minte in momentul respectiv.Ii consider ca fiind tot prietenii mei, desi nu ne dezvaluim secrete sau chestii de genul asta.Imi place sa vorbesc foarte mult, mai ales cu persoane cu care mai am si cateva lucruri in comun. Trebuie sa recunosc ca sunt putine la numar.
Trec printr-o etapa a vietii care m-a marcat emotional.M-am dezamagit atat pe mine cat si pe ai mei.S-a adeverit zicala aia :"De ce ti-e frica de aia nu scapi".De cand ma stiu am urat matematica.Si nu inteleg cum naiba s-a facut, ca pe langa faptul ca nu-mi place, nu am avut nici profesori care sa-mi explice pe intelesul meu.Asa ca daca la capacitate am scapat, la bacalaureat nu am mai avut scapare.Problema e ca nici la celelalte materii nu am avut note de laudat.Si nu-mi pare rau decat de faptul ca am invatat, si eram sigura ca o sa iau note mari.Nici acum nu-mi vine sa cred.Pe langa toate nedreptatile care s-au comis.Adica traim in "tara lu' papura voda" dupa cum bine zicea cineva,bun am inteles asta, dar chiar asa pe fata.....Oricum timpul nu mai poate fi dat inapoi.Viata merge inainte.Am picat un examen ,doar nu se termina totul aici.Bine ca mai exista si o a doua sansa, de care voi profita din plin.
Sper sa intru acolo unde imi doresc si sa simt si eu in sfarsit ca o sa fac ceea ce-mi place.Poate a fost mai bine asa.Trebuia sa ma trezesc la realitate si sa nu mai continui sa vad viata asa in roz.Viata m-a lovit acolo unde ma durea mai tare-metaforic vorbind-.Cred ca pentru majoritatea tinerilor, sa pici asa-zisul "examen al maturitatii" e o deziluzie.Pentru mine insa, cel mai dureros nu a fost faptul ca am picat, ci NEDREPTATEA".Adica nu se poate ca o eleva care in clasa a 12 a afirma si sustine ca Londra e capitala Frantei, sa ia note colosal de mari.Ce sa facem?Trebuie sa ne multumim cu ceea ce avem.Traim in democratie.Si nu oriunde, ci in Romania.Adica.....va rog, putin respect.